Principii de viață

Încerc să fiu indulgentă cu filmele românești însă Principii de viață e cel mai prost film pe care l-am văzut vreodată. M-am chinuit din răsputeri să rezist până la final și să citesc printre rânduri însă mi-e teamă că nu e nimic de citit. Nu știu de ce am avut așteptări atât de mari de la film, probabil că am citit ceva recenzii pozitive…

Se poartă de la o vreme, în cinematografia românească, curentul minimalist… Înțeleg chestia asta și au fost filme care mi-au plăcut însă nu vreau să văd de câte ori merge personajul principal cu liftul sau să aud fiecare convorbire inutilă pe care o poartă la telefon. Prefer, la fel ca majoritatea, să văd filme reale nu producții rupte din lumea basmelor hollywoodiene însă și realitatea asta trebuie să fie cât de cât atragătoare. Altfel, în loc să pierd timpul cu filmul mă plimbam puțin printr-un supermarket și auzeam lucruri mult mai „interesante”.

De la Pas în doi nu am mai găsit un film românesc care să mă impresioneze, poate nu am văzut eu ce trebuia; încerc să remediez dar dacă măi văd vreo două-trei ca Principii de viață mă dau bătută. Știu că asta e realitatea românescă (sau cel puțin în realitatea asta ne complacem), barbatul cu burtă și suflet mare, trecut de prima tinerețe mereu în căutare de aventură; victimă a tuturor celor din jurul său; gata oricând să cedeze presiunii unei zile obișnuite… se puteau găsi lucruri interesante chiar și în banalitatea asta, nu e nevoie să-l vedem cum păsește din duș pentru a îi întelege trăirile interioare. Cât despre final, aș fi spus că a stricat tot filmul, dacă ar fi fost ceva de stricat…

Apropiere și noapte…

„[...] De ce îmi scrii, Milena, despre viitorul, nostru, care nu va exista niciodată, sau tocmai de aceea îmi scrii? Încă de când am vorbit într-o seară, la Viena, în treacăt despre asta, am avut sentimentul că noi căutăm pe cineva, pe care îl cunoaștem bine, căruia îi duceam mult lipsa și pe care-l strigam de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea nici un răspuns; și cum ar fi putut să răspundă cineva care nu era acolo, cât vedeai cu ochii de jur-împrejur. Puține lucruri sunt sigure, dar unul dintre ele este acela că nu vom trăi niciodată împreună, în aceeși casă, trup lângă trup, la aceeași masă, niciodată, nici măcar în același oraș. [...]

[...] Voiam să aud mereu o alta propoziţie decât tine, pe aceasta: eşti al meu. Şi de ce tocmai asta? Nici nu înseamnă măcar dragoste, mai curând apropiere şi noapte. Da, minciuna a fost mare şi am minţit în complicitate, dar, şi mai supărător, în colţ, pentru mine, decât din nevinovăţie. [...]

[...] Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puțin ici și colo, dar în esență nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte ușoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu iubire, cu grijă și cu o nedefinită frică de nesiguranță, a cărei imprecizie constă în faptul că îmi depășește nemăsurat puterile. Și nici n-am îndrăznit să îți citesc scrisorile a doua oară, iar o jumătate de pagină nici măcar pentru prima dată. de ce nu te poți mulțumi cu faptul că, în încordarea cu totul deosebită, care se menține într-un mod sinucigaș, a trăi e lucrul cel mai indicat, (ai pomenit uneori de ceva asemănător, dar pe atunci încercam să te fac să râzi), să te destinzi zglobiu, să ieși din ea ca un animal irațional (și nu iubești deloc ca un animal nechibzuința) și îti descarci toată electricitatea incomodă, sălbatică, în trup, până aproape te carbonizezi. [...] Lucrul cel mai ciudat e că și aici, în întuneric, suntem de acord, și n-o pot crede decât în al doilea moment. [...] Continue reading

Therese Desqueyroux

În clipa aceea Bernard simți din plin bucuria triumfului: în această seară a ajuns în sfârsit să domine femeia care întotdeauna îl intimidase și umilise; acum e rândul ei să se simtă dispretuită!

„Pentru a evita scandalul, Bernard, soțul Therese Desqueyroux, o dezvinovățeste, la procesul unde aceasta e acuzată chiar de otrăvirea lui, dar apoi, la întoarcerea acasă, o închide în dormitorul ei, unde femeia va trăi doar cu vin și cu țigari. După un timp, o aduce la un dineu, iar silueta ei scheletică îi șochează pe invitați.”

thinking of reading this book…

Morning Glory

Oare am să mă obișnuiesc vreodată cu trezitul la ora șase dimineața? Funcționez îngrozitor de prost la ora asta, așa că nu m-ar mira să mă trezesc cu trei restanțe din cinci examene. Și urăsc metroul dimineața. E aglomerat, gălăgios și trist. Dacă vedeți pe cineva citind Husserl, ascultând Cohen și strâmbând din nas șă știți că eu sunt… (de fapt citesc Fanny Hill și ascult Samantha Fox  but that’s  just my little secret) Off we go…

The Man Who Loved Women

Bertrand: [speaking about two just married young people] Here are two who believe in Santa Claus. Today this is big love, but in five years, she will go away with some guy, or it will be him who will get some younger girl, childs will be dispersed, and the lovely house will be sold.

Facts

Sunt dificilă. Îmi place să am tot timpul dreptate. Sunt rea. Sunt răzbunătoare. Nu las de la mine. Nu uit. Nu iert. Vorbesc mult. Îmi pierd imediat rabdarea când e vorba de ceva ce nu mă afectează. Îmi place să fiu tot timpul in centrul atenției. Nu răspund la provocări. Sunt egoistă și uneori puțin ipocrită. Sunt posesivă. Și materialistă. Îmi place să aplic pedepse. Sunt insensibilă la problemele altora. Mă enervez extraordinar de repede. Sunt cicălitoare și enervantă. Sunt lenesă.

Patru dintre „calitățile” de mai sus nu sunt adevărate. Go ahead and guess…

 

Filme și iar filme

Am abandonat un articol haotic despre sex* pentru că vreau să mă plâng de câteva filme. Melancholia a fost pe măsura așteptarilor. Antichrist rămâne totuși pe primul loc în topul preferințelor mele. Nu îmi place deloc Kirsten Dunst, cred că e și motivul pentru care am amânat vizionarea, dar de data asta m-a surprins într-un mod placut.

Hangover II a fost mediocru dar mă așteptam. Nu cred că era cazul să existe o a doua parte. E o copie proastă a primei. Recunosc că am râs pe alocuri însă a fost genul de film despre care știi totul fără să îl fi văzut. Midnight in Paris a șters gustul amar cu care am rămas după You Will Meet a Tall Dark Stranger… Să trecem la cele care nu mi-au placut:

You Again a fost prost. Comedie romantică fără umor și romantism, plină de stereotipuri. Nu pot să spun că aveam cine știe ce așteptări de la el, era la tv, eu eram în pat… Am vrut să renunț după primele cinci minute, nu știu de ce nu am făcut-o. Noroc cu Betty White care a adus un strop de umor, dar nu suficient.  Nu sunt o mare fană a filmelor cu și despre nunți, nu țin minte să-mi fi placut vreo comedie de genul ăsta. Doar ca unele au fost acceptabile, de exemplu Father of the Bride (1950) sau The Princess Bride (1987)Continue reading