Charles Bukowski – Femei

”Mă certam des cu Lydia. Flirta tot timpul şi asta mă irita. Cînd ieşeam să mîncăm în oraş, eram sigur că fixa nu ştiu ce bărbat din celălalt capăt al încăperii. Cînd amicii mei treceau să mă viziteze şi Lydia era acolo, puteam auzi cum conversaţia ei devenea intimă şi cu conotaţii sexuale. Stătea totdeauna foarte aproape de prietenii mei, cît mai aproape posibil. Pe ea o irita faptul că beam. Îi plăcea foarte mult să facă sex, iar faptul că beam nu ne ajuta prea mult. „Ori eşti prea beat ca s-o faci seara, ori ţi-e prea rău ca s-o faci dimineaţa.” o apucau toţi dracii dacă beam în faţa ei chiar şi o bere. Ne despărţeam cel puţin o dată pe săptă-mînă – „pentru totdeauna” – dar, într-un fel sau altul, reuşeam să ne împăcăm. îmi terminase de sculptat capul şi îmi oferise mie lucrarea. Cînd ne despărţeam, puneam capul în maşină, pe scaunul din faţă, îl duceam la ea acasă şi i-l lăsam în prag. Dup-aia mă duceam la o cabină telefonică, o sunam şi îi spuneam: „Căpăţîna aia nenorocită e în faţa uşii!” Capul făcea naveta…”

Girl, You’ll be A Woman Soon

„Nu mai sunt anii copilariei, ani în care vedeam, plăceam și luam. Am ajuns la stadiul în care nu mai pot conviețui cu mine.

Nu-mi mai suport gândurile. Nu mai îmi suport amintirile. Marea, muntele…drumul, mașina, florile, zâmbetele… privirea, cuvintele… rochia mov, vise, planuri, diminețile…

Cuvinte… „nu vei ști niciodată”… minciuni, din nou cuvinte. Amețesc.”

Se pare că unele lucruri nu se vor schimba niciodată. Rândurile de mai sus le-am scris acum mai bine de patru ani… și daca azi m-ar pune cineva să spun ce s-a schimbat aș spune ca nimic. Nu îmi place să ma regasesc în trecut, fie și doar în frazele pe care le foloseam să îl descriu… Or just maybe… some mistakes are too much fun to only make once. (stupid line from a bad movie, I don’t remember which)

Intrasem de fapt pe blog să pun un post despre muzică dar cum nu mai am chef, și pentru că aveam nevoie de un titlu vă las cu ce s-a nimerit să ascult in momentul ăsta…

A Madrigal of Sorrow

“What do I care though you be wise?
Be sad, be beautiful; your tears
But add one more charm to your eyes,
As streams to valleys where they rise;
And fairer ever flower appears

After the storm. I love you most
When joy has fled your brow downcast;
When your heart is in horror lost,
And over your present like a ghost
Floats the dark shadow of the past.

I love you when the teardrop flows,
Hot as blood, from your large eye;
When I would hush you to repose
Your heavy pain breaks forth and grows
Into a loud and tortured cry. Continue reading

Monday Facts

Sex is love. Wine, music and books go well together. Men lose it when women give them flowers.

School is always bad for you, just not in the way you think. Women make sense, it’s their actions that decide to take the road to Crazy Town. Beauty is not only in the eye of the beholder.

Bright colors don’t make you happy. Feelings fade. Life goes by really slow from time to time. Every Bridget Jones of the world thinks she’s Marla Singer.

Pets are never just that. Good people can be bad companions too. Don’t let people in your life just because they were there when you needed them.

Lust and caution don’t go well together. Henry Miller sounds better in French. So does Emile Zola.

The art of being stupid can’t be taught. Weeding rings get lost. Television is not for the masses.

Doing things that young people do won’t make you young again.  Missing people can be pretty painful so don’t let them go.

The internet is not for porn anymore. Purple never gets old. Neither do handcuffs.