Domnişoara Tina..

Pentru a nu deveni de-a dreptul obsedată de Henry Miller am luat o mică pauză de la Coşmarul Climatizat şi am pus mâna pe prima carte mov pe care am zărit-o în bibliotecă: Daisy Miller şi alte nuvele.

După ce am citit şi recitit Daisy Miller, mi-am spus că e timpul să le dau o şansa şi celorlalte nuvele ale lui Henry James. M-am oprit la Scrisorile lui Aspern… Povestea unui editor american care, în încercarea de a pune mâna pe scrisorile unui mare poet, dedicate unei veneţiene, devine chiriaş în casa în care aceasta locuia împreună cu nepoata sa, domnişoara Tina..

O poveste dulce amăruie despre pasiune şi răbdare.. preferata mea rămâne însă Daisy Miller.

“Era o noapte superbă şi toată lumea ieşise în oraş; domnişoara Tina nu şi-ar fi putut dori un decor mai bun pentru reintroducerea ei în societate. Am observat că se bucură de acele momente mai mult decât spunea; era agitată de multitudinea impresiilor sale. Uitase cât de atractivă putea fi lumea, şi m-am gândit că, pentru mare parte din viaţa ei, i se furaseră toate aceste lucruri. Acest lucru însă nu o înfuria, dar în timp ce privea scena fermecătoare din jurul ei, în ciuda zâmbetelor sale binevoitoare, am observat şi o uimire rănită. Deveni tăcută, de parcă se gândea cu o tristeţe secretă la oportunităţile pierdute pentru totdeauna, care ar fi trebuit să fie la îndemâna oricui[...]”

 

Sursa foto: deviantART

 

Scrisori Catre Milena..

Cand mi-am cumparat cartea asta, acum multi multi ani, nu citisem inca nimic de Franz Kafka. Milena e un nume ce mi-a placut dintotdeauna asa ca asta a fost primul lucru care m-a atras la ea. Probabil ca as fi privit-o altfel daca o citeam dupa Procesul, Metamorfoza, Prima Durere sau Castelul.

“Mereu vrei sa stii, Milena, daca tin la tine, dar totusi e o intrebare grea, nu i se poate raspunde in scrisoare (nici macar in scrisoare de duminica trecuta). Cand ne vom vedea data viitoare, am sa ti-o spun cu siguranta (daca nu-mi va pieri vocea).

Dar despre calatoria la Viena n-ar trebui sa scrii; nu voi veni, dar orice mentionare a ei e ca un mic foc, pe care mi-l tii peste pielea dezgolita, e de pe acum un mic rug si nu arde mai potolit, ci continua sa arda cu aceeasi putere, de fapt chiar sporita. Totusi, nu poti sa vrei asta.

Florile pe care le-ai primit ma fac sa sufar mult. De atata suferinta nici nu pot macar descifra despre ce flori era vorba. Si ele se afla acum in camera ta. Daca as fi intr-adevar dulapul, m-as muta, asa, deodata, ziua in amiza mare, din camera ta. Cel putin pana cand florile s-ar ofili as ramane in antecamera. Nu, nu-i frumos. Si uite cat de departe s-a ajuns cu toate si totusi am clanta usii tale atat de aproape dinainte ochilor precum calimara mea.”

Imi place cartea de la prima pagina la ultima asa ca fragmentul l-am ales la intamplare..

Sursa foto:Milena Jesenska, kafka-franz.com

Rastignirea Trandafirie

Fragmente din primul roman al trilogiei Rastignirea Trandafirie scrisa de Henry Miller.

“Cum poti face pe altul sa inteleaga ce se petrece in adancurile tale? daca mi-as fi frant un picior, ar fi lasat totul balta. Dar daca inima ti-e franta de bucurie – ei bine, e cam plicticos pentru altii, stiti bine. E mai usor sa ai de-a face cu lacrimi decat cu bucurie. Bucuria e distructiva: ii stanjeneste pe ceilalti. “Plange si vei plange singur” ce mai minciuna! Plange si vei gasi un milion de crocodili care sa planga cu tine. Lumea plange etern. Lumea e scaldata in lacrimi. Rasul, asta-i cu totul altceva. Rasul e ceva de moment – trece. dar bucuria, bucuria e un fel de sangerare extatica, un soi dizgratios de supramultumire care se revarsa prin fiecare por al fiintei tale. Dar nu poti bucura oamenii prin bucuria ta. Bucuria trebuie sa fie generata de tine insuti: este sau nu este. Bucuria e intemeiata pe ceva prea profund pentru a fi inteles si comunicat. A fi bucuros inseamna a fi un nebun intr-o lume de strigoi.”

“Dimineata ma dusesem, ca de obicei, la birou, dar pe la ora pranzului intrasem intr-o stare atat de febrila, incat am luat un tramvai si am iesit afara din oras. ideile imi colcaiau in minte. Abia ce reuseam sa inregistrez una, ca se invalmaseau altele. In cele din urma am ajuns la acel punct in care parasesti orice speranta de a-ti mai aminti propriile tale idei stralucite si, pur si simplu, te abandonezi luxului de a scrie o carte in mintea ta. Stii bine ca n-ai sa mai fii in stare sa recuperezi ideile volatilizate, nici macar un rand din tumultoasele si bine croitele fraze care ti se cern prin minte ca rumegusul prin gaurile scandurii. In asemenea zile te bucuri de compania celui mai bun tovaras pe care-l vei avea vreodata – modestul, infrantul, truditul tau eu de toate zilele, care are un nume si care poate fi identificat in registrele publice, in caz de accident sau de moarte. Dar eul tau adevarat, cel care a preluat fraiele, e aproape un strain. El e cel care, daca devii prea fascinat de isparavile lui, va expropria pana la urma, vechiul, uzatul tau eu, preluandu-ti numele, adresa, sotia, trecutul, viitorul.”

Menuetul..

” …Nu poti ucide un menuet dansat la curte. Poti inchide albumul cu melodii, poti lasa in jos capacul clavecinului. Soarecii pot roade panglicile de matase alba din dulapuri si scrinuri. Gloata poate sa prade Versailles, Trianonul poate sa se prabuseasca, dar, bine inteles, menuetul, menuetul continua sa se danseze pana-n indepartatele stele, dupa cum si menuetul nostru din statiunile balneare din Hessa isi continua, cred, inca pasii. Nu mai exista oare nici o lume in cercuri in care vechile dansuri pline de frumusete si minunatele prietenii intime sa mai dainuie? Sa nu existe oare vreo Nirvana patrunsa de slabele tresariri ale instrumentelor macinate de carii, dar in care sa supravietuiasca totusi sufletele plapande, tremuratoare, vesnice?…”

Citatul este din Povestea unei pasiuni de Ford Madox Ford. Am citit-o cred in primul an de liceu insa nu mi s-a parut o carte demna de tinut minte. Tocmai de aceea au trecut atatia ani pana am regasit cartea si implicit citatul pe care nu l-am putut uita: nu poti ucide un Menuet dansat la Curte..  L-am asociat de-a lungul timpului cu nenumarate intamplari din viata mea insa niciodata cu autorul sau cartea. Am gasit-o zilele trecute pe un raft prafuit la bunici.. Cred ca am sa o recitesc… Menuetul mi-a placut de mica.  Ma fascineaza dansul, muzica, rochiile, atitudinea… Mi-ar fi placut sa traiesc vremurile in care menuetul iti insenina ziua..

Sursa foto: artnet.com Nicolas Lancret – Le Menuet 1732

Catre Isabelle..

“Singura mea ocupatie a fost sa urmaresc o fericire absoluta la care credeam ca pot ajunge cu ajutorul femeilor; nu exista ceva mai iluzoriu”

Fragment din Climate – Andre Maurois:

“Dar, Isabelle, mi-e frica de dragoste, mi-e frica de mine insumi. Nu stiu ce ai putut afla de la Renee, sau de la altcineva, despre viata mea. Am mai vorbit si noi uneori despre mine, dar nu ti-am spus adevarul. Farmecul persoanelor intalnite intaia oara  iti insufla speranta ca te-ai putea schimba pentru ele, negand un trecut pe care l-ai fi vrut mai fericit. Prietenia noastra nu se mai afla in faza confidentelor magulitoare. Barbatii isi dezvaluie sufletul pe zone succesive, bine aparate, asa cum femeile isi dezvaluie corpul. Am aruncat in lupta, una dupa alta, trupele mele cele mai secrete. Adevaratele mele amintiri, silite sa stea in reduta lor, vor sa se arate, sa iasa la lumina zilei. Iata-ma acum, departe de dumneata, chiar in camera in care mi-am petrecut copilaria. [...] As vrea sa iti spun totul despre mine, Isabelle, incepand de pe vremea cand eram baietel tandru pana cand am devenit adolescentul cinic, apoi barbatul nefericit, ranit pe viata. As vrea sa iti spun totul, asa cum a fost, cu simplitate, cu umilinta. S-ar putea ca, dupa ce voi termina istorisirea, sa nu am curajul sa ti-o arat.”

Sursa foto: Retrogasm

Venus Invesmantata in Blanuri

Deschid azi o noua categorie pe blog, numinta simplu Fragmente. Cei care nu vor fi incantati de idee, o vor numi un fel de copy/paste (macar apreciati efortul de a scrie direct din carte)… pentru ceilalti, sper sa fie o mica sursa de cunoastere.

Sa va asteptati ca si urmatoarele articole sa apartina tot acestei categorii, avand in vedere ca in ultimul timp, prefer sa citesc decat sa fiu citita.

Incep cu un mic fragment din Venus Invesmantata in Blanuri de Leopold Von Sacher-Masoch.

” Daca fundamentul casniciei depinde de egalitate si de intelegere, e la fel de adevarat faptul ca marile pasiuni izvorasc din firi opuse. Noi suntem astfel de firi opuse, aproape dusmani. De aceea, dragostea mea e pe de-o parte urma, pe de alta teama. Intr-o astfel de relatie nu poti sa fii decat fie ciocanul, fie nicovala. Eu imi doresc sa fiu nicovala. Nu pot fi fericit atunci cand ma uit de sus catre femeia pe care o iubesc. Vreau sa ador o femeie, iar asta pot sa o fac doar atunci cand e cruda cu mine.

- Dar, Severin, raspunse Wanda aproape furioasa, ma crezi capabila de a maltrata un barbat care ma iubeste asa cum ma iubesti tu si pe care il iubesc si eu?

- De ce nu, daca astfel te-as adora si mai mult? E posibil sa iubim cu adevarat doar ceea ce e mai presus de noi,  o femeie care prin frumusetea ei, temperamentul, inteligenta si puterea vointei ne subjuga si devine despotul nostru.

- Atunci ceea ce ii respinge pe altii, te atrage pe tine.

- Da. Aceasta este partea mea ciudata.

- Poate ca, la urma urmei, nu e nimic atat de unic si de ciudat in toate pasiunile tale, caci cine nu iubeste blanurile frumoase? Si oricine stie si simte cat de apropiate sunt dragostea sexuala si cruzimea.

- Dar in cazul meu, toate aceste elemente sunt ridicate pana la cel mai inalt nivel, i-am raspuns.

- Cu alte cuvinte, ratiunea are putina putere asupra ta, iar tu esti prin natura ta moale, senzual, docil.

- Erau oare si martirii de asemnea moi si senzuali prin firea lor?

- Martirii?

- Dimpotriva, erau oameni supra-senzuali, care gaseau placere in suferinta lor. Cautau cele mai inspaimantatoare torturi, chiar moartea insasi, asa cum altii cauta bucuria, si, cum erau si ei, sunt si eu - supra-senzual.

- Sa ai grija ca fiind astfel, nu devii un martir al dragostei, ci martirul unei femei.”