Books That Bite and Sting

”Altogether, I think we ought to read only books that bite and sting us. If the book does not shake us awake like a blow to the skull, why bother reading it in the first place? So that it can make us happy, as you put it? Good God, we’d be just as happy if we had no books at all; books that make us happy we could, in a pinch, also write ourselves. What we need are books that hit us like a most painful misfortune, like the death of someone we loved more than ourselves, that make us feel as though we had been banished to the woods, far from any human presence, like a suicide. A book must be the ax for the frozen sea within us. That is what I believe.”

Franz Kafka to Oskar Pollak, January 27, 1904

Apropiere și noapte…

„[...] De ce îmi scrii, Milena, despre viitorul, nostru, care nu va exista niciodată, sau tocmai de aceea îmi scrii? Încă de când am vorbit într-o seară, la Viena, în treacăt despre asta, am avut sentimentul că noi căutăm pe cineva, pe care îl cunoaștem bine, căruia îi duceam mult lipsa și pe care-l strigam de aceea cu numele cele mai frumoase, dar nu venea nici un răspuns; și cum ar fi putut să răspundă cineva care nu era acolo, cât vedeai cu ochii de jur-împrejur. Puține lucruri sunt sigure, dar unul dintre ele este acela că nu vom trăi niciodată împreună, în aceeși casă, trup lângă trup, la aceeași masă, niciodată, nici măcar în același oraș. [...]

[...] Voiam să aud mereu o alta propoziţie decât tine, pe aceasta: eşti al meu. Şi de ce tocmai asta? Nici nu înseamnă măcar dragoste, mai curând apropiere şi noapte. Da, minciuna a fost mare şi am minţit în complicitate, dar, şi mai supărător, în colţ, pentru mine, decât din nevinovăţie. [...]

[...] Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puțin ici și colo, dar în esență nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte ușoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu iubire, cu grijă și cu o nedefinită frică de nesiguranță, a cărei imprecizie constă în faptul că îmi depășește nemăsurat puterile. Și nici n-am îndrăznit să îți citesc scrisorile a doua oară, iar o jumătate de pagină nici măcar pentru prima dată. de ce nu te poți mulțumi cu faptul că, în încordarea cu totul deosebită, care se menține într-un mod sinucigaș, a trăi e lucrul cel mai indicat, (ai pomenit uneori de ceva asemănător, dar pe atunci încercam să te fac să râzi), să te destinzi zglobiu, să ieși din ea ca un animal irațional (și nu iubești deloc ca un animal nechibzuința) și îti descarci toată electricitatea incomodă, sălbatică, în trup, până aproape te carbonizezi. [...] Lucrul cel mai ciudat e că și aici, în întuneric, suntem de acord, și n-o pot crede decât în al doilea moment. [...] Continue reading

Metamorphosis

“He sallied out, changed direction four times not knowing what he should save first before his attention was suddenly caught by the picture on the wall – which was already denuded of everything else that had been on it – of the lady dressed in copious fur. He hurried up onto the picture and pressed himself against its glass, it held him firmly and felt good on his hot belly. This picture at least, now totally covered by Gregor, would certainly be taken away by no-one.”

Scrisori Catre Milena..

Cand mi-am cumparat cartea asta, acum multi multi ani, nu citisem inca nimic de Franz Kafka. Milena e un nume ce mi-a placut dintotdeauna asa ca asta a fost primul lucru care m-a atras la ea. Probabil ca as fi privit-o altfel daca o citeam dupa Procesul, Metamorfoza, Prima Durere sau Castelul.

“Mereu vrei sa stii, Milena, daca tin la tine, dar totusi e o intrebare grea, nu i se poate raspunde in scrisoare (nici macar in scrisoare de duminica trecuta). Cand ne vom vedea data viitoare, am sa ti-o spun cu siguranta (daca nu-mi va pieri vocea).

Dar despre calatoria la Viena n-ar trebui sa scrii; nu voi veni, dar orice mentionare a ei e ca un mic foc, pe care mi-l tii peste pielea dezgolita, e de pe acum un mic rug si nu arde mai potolit, ci continua sa arda cu aceeasi putere, de fapt chiar sporita. Totusi, nu poti sa vrei asta.

Florile pe care le-ai primit ma fac sa sufar mult. De atata suferinta nici nu pot macar descifra despre ce flori era vorba. Si ele se afla acum in camera ta. Daca as fi intr-adevar dulapul, m-as muta, asa, deodata, ziua in amiza mare, din camera ta. Cel putin pana cand florile s-ar ofili as ramane in antecamera. Nu, nu-i frumos. Si uite cat de departe s-a ajuns cu toate si totusi am clanta usii tale atat de aproape dinainte ochilor precum calimara mea.”

Imi place cartea de la prima pagina la ultima asa ca fragmentul l-am ales la intamplare..

Sursa foto:Milena Jesenska, kafka-franz.com