“- Uite, vezi padurile, n-ar mai trebui sa iesim din ele niciodata.

Cum nu spuneam nimic, isi dadea seama ca nu intelegeam.

- In padure, nu minti, Grethe. Numai in oras minti si, cum orasele sunt din ce in ce mai mari si mai populate, sunt din ce in ce mai multi oameni care mint si ei din ce in ce mai mult. Se aseaza si examina arbustii si maracinisul din jur.

Civilizatiile s-au corupt cand orasele s-au indepartat de paduri. Ai observat ce greu poti minti cand stai langa un copac? E greu, de altfel, sa te minti pe tine insuti si cand stii sa iti spui adevarul tie insuti nu-i mai poti minti nici pe ceilalti. Ma lua in brate. Te iubesc pentru ca ai inteles imediat inutilitatea minciunii. Ai incetat sa te mai machiezi de cand te-ai eliberat si ai renuntat la toate artificiile citadine.

Fara sa mi-o fi cerut, nu ma mai machiam si de pieptanat ma pieptanam la intamplare; incaltam niste sandale si-mi trageam pe mine o rochie oarecare, fara valoare, fara moda, care nu facea decat sa ma imbrace; o rochie de panza decolorata, fara nici o podoaba, fara nici o bijuterie. Vedeam adesea fete si femei teribil de dichisite sau fals dezinvolte, in pantaloni, cu bluze la moda, incaltate in pantofi scumpi si, ciudat, ele se uitau la mine cu invidie. Martin detesta pantofii cu toc inalt si-am inceput sa-i urasc si eu. Nu-i placeau nici parfumurile si nu le mai foloseam.”

Gerald Messadie – Viata mea amoroasa si criminala cu Martin Heidegger